Focus Actual - https://www.focusactual.com

FC Viitorul U19 va juca finala Ligii Elitelor

FC Viitorul U19 va juca finala Ligii Elitelor

02.08.2020   15:55   177

Sâmbătă s-a disputat, la Mogoșoaia, semifinala Ligii Elitelor U19 (jucători născuți după 1 ianuarie 2001), între FC Viitorul U19 și CFR Cluj U19.

Chiar dacă prima repriză a fost controlată de constănțeni, cele două formații au intrat la cabine cu scor alb. Cea mai mare ocazie de gol i-a aparținut lui Munteanu în min.22, care a reluat peste poartă cu capul din poziție ideală. Chiar înaintea pauzei Vîlea (min.45+1) a fost și el aproape de gol, dar "foarfeca" lui a fost anticipată de portarul Gal. În rest, constănțenii și-au încercat șansa de la distanță, dar goalkeeper-ul ardelean a intervenit de fiecare dată eficient la execuțiile lui Crivac (min.9, min.24) și Grosu (min.39). Singura acțiune periculoasă a clujenilor i-a aparținut lui Haiduc (min.43), care a fost excelent blocat în momentul finalizării de Mureșan.

Prima ocazie a reprizei secunde le-a aparținut clujenilor, lovitura de cap a lui Fărcășan (min.58) fiind respinsă de Mușat. Viitorul a replicat prin Munteanu (min.81), care, scăpat singur spre poartă, a trimis peste poartă. Meciul avea să se decidă în decurs de două minute. Louis Munteanu s-a revanșat cu vârf și îndesat pentru ratarea anterioară și a înscris două goluri, în minutele 86 și 87, după două faze identice: atacantul constănțenilor a scăpat de fiecare dată singur cu portarul (assist-uri Grameni și Pitu) și l-a executat de fiecare dată pe Gal, 2-0. Clujenii au replicat rapid prin noul intrat Gheorghe Gondiu (min.88, voleu spectaculos în vinclu din centrul careului), însă a fost prea târziu pentru a pune la îndoială succesul Viitorului.

S-a încheiat 2-1 pentru elevii lui Cristian Cămui (director tehnic) și Constantin Fălină (antrenor principal), care au pătruns în finala Ligii Elitelor U19, programată pe 3 august (Mogoșoaia, ora 11.00). Adversara din ultimul act va fi Dinamo București U19, care a învins în cealaltă semifinală pe UTA Arad U19 cu 6-5 d.11m (2-2 în timpul regulamentar). Miza finalei este uriașă deoarece campioana României U19 va reprezenta țara noastră în ediția viitoare a Youth League (Liga Campionilor pentru juniori).

 

FC Viitorul U19 - CFR Cluj U19 2-1 (0-0)

Au marcat: Louis Munteanu 86, 87 / Gheorghe Gondiu 88.

Cartonașe galbene: Dănuleasa 36, Crivac 82, Georgescu 90, Mușat 90+4 / Bud 35, Szilaghi 52, Fărcășan 62.

Au evoluat formațiile: 

FC Viitorul U19 (antrenori Cristian Cămui, Constantin Fălină): Mușat - Georgescu, Bîrzu (70 Buta), Dănuleasa, Mureșan - Grosu, Crivac, Grameni (90 Popescu) - Vîlea (55 Tănasă), Munteanu (90 Andronache), Pitu (90 Mustacă).

Rezerve neutilizate: Dincă - Oroian, Sîrbu, Iorga.

CFR Cluj U19 (antrenor Ilie Lazăr): Gal - A. Nistor, Bud, Fărcășan (84 Popșa), Ilie (61 Bochiș) - C. Nistor, Luca, Szilaghi - Iancu (42 Bucică; 84 Gondiu), Haiduc, Fică.

Rezerve neutilizate: Uțiu - Urcan, Chira.

Au arbitrat: Sorin Costreie (Buftea) - Ionuț Neacșu (București), George Turcu (București); rezervă: Vasile Buzea (București).

119641596374287.jpg
219641596374287.jpg
319641596374287.jpg
419641596374287.jpg
519641596374287.jpg
619641596374287.jpg
719641596374287.jpg
819641596374287.jpg
919641596374287.jpg
1019641596374287.jpg

Partajare

Comentarii

ah.png
adm.png
1592039719.jpg
1592039493.png